Author: admin

INVITAŢIE Participare grup de lucru în cadrul proiectului „Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit”- cod SIPOCA 35

Secretariatul General al Guvernului, în calitate de beneficiar, și Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de partener, implementează proiectul: „Guvernare transparentă, deschisă și participativă – standardizare, armonizare, dialog îmbunătățit” – cod SIPOCA 35, cu aplicare națională, care se derulează începând cu 27 iulie 2018. Scopul proiectului constă în creșterea gradului de transparență a actului de guvernare la nivel central și local. Un obiectiv implicit al proiectului vizează identificarea disfuncționalităților de ordin legislativ pentru promovarea unei abordări unitare în aplicarea legislației privind liberul acces la informații de interes public și transparența decizională.

În vederea atingerii rezultatelor proiectului, în perioada 30-31 octombrie 2018, se vor organiza grupuri tematice de lucru pentru clarificarea aspectelor identificate ca interpretări limitative, care pot restrânge liberul acces la informații de interes public, respectiv pentru inventarierea practicilor neuniforme în organizarea de consultări publice.

Astfel, Secretariatul General al Guvernului invită reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale la întâlnirea privind uniformizarea practicilor în acest domeniu, în data de 31 octombrie 2018, începând cu ora 09:30, la Hotel Marshal Garden, Calea Dorobanți nr.50B, sector 1, București, sala Panoramic 1, etaj 5. Înscrierea participanților se face în limita a 50 de locuri alocate reprezentanților societății civile, în ordinea cronologică a înscrierilor.

Mulțumindu-vă pentru eforturile comune de a construi un cadru bazat pe încredere și transparență între sistemul public și societatea civilă, vă rugăm să completați formularul de înscriere (apasa aici )  până la data de 22.10.2018, ora 16:00, persoană de contact: Laurențiu Mazilu – consilier, telefon 021.314.34.00, interior 1196.